Saturday, August 9, 2014

Antena 3 și jurnalismul independent

Condamnarea lui Dan Voiculescu a declanșat un adevărat fenomen în cadrul posturilor TV Antena 1 și Antena 3. Jurnalismul(să-l numim așa, cu toate că nu merită) a fost dus la un alt nivel de Mihai Gâdea & Co. Poate cel mai scăzut nivel din România.


O mică manipulare din start

Oare e "La Ordinea Zilei" ca un post să fie confiscat?
Grupul de jurnaliști de la Antena 1 și Antena 3 e revoltat deoarece s-a dispus confiscarea postului Antena 3! Nu e chiar așa! În sentință scrie extrem de clar, a fost confiscat imobilul de unde emite Antena 3 și nu acțiunile companiei care deține licența postului Antena3!

"Antena 3 e aici" jurnalismul unde e?

Antena 3 e acolo ↑
“Spectacolul” a fost deschis de Dana Grecu, care a prezentat sediul Antenei 3. Această prezentare semăna puțin cu cea făcută de acest băiat, nu?


Libertarea presei e afectată! Chiar cei de la Antena 3 și Antena 1 s-au trezit să vorbescă de libertatea presei! Ei care parcă uită de Codul Deontologic al Jurnalistului și vinovat pentru aproape orice e Băsecu(nu săriți, nu-l apăr pe el), vorbesc de libertatea presei! Ei care i-au interzis lui Mihai Bendeac să parodieze persoane care au legătură cu Antena 3.(Detalii aici)

Victimizarea a început în jurul orei 20, când Antena 1 și Antena 3 transmiteau în direct un fel de monolog condus în mare parte de Mihai Gâdea. Desigur au intervenit telefonic și alte persoane, dar în majoritatea timpului se audea vocea lui Mihai Gâdea, care a numit acest moment „unul cumplit, nedrept, de călcare în picioare a presei independente! Oare știe ce înseamnă într-adevăr presa liberă!?

Mihai Gâdea vorbește de presă liberă și profesionalism, când principalul subiect pentru ei în ultima perioadă a fost: Băsescu e vinovat! Acel Mihai Gâdea vorbește de profesionalism, care a comis una din cele mai mari gafe din perioada recentă a presei din România. Un jurnalist aflat la începutul carierei, dacă întreba așa ceva, probabil era demis...dar Gâdea vorbește de profesionalism.

În această emisiune, Mircea Badea spunea că se va plimba duminica, dar NU invită pe nimeni! Interesant e, că a apărut un promo în care se spune: Ați demonstrat de fiecare dată, că sunteți cu noi. Noi ne plimbăm duminică de la ora 5, în jurul Palatului Cotroceni, voi ce faceți? Asta ce e, nu o invitație?

Emisiunea de victimizare de la Antena 1 și Antena 3 a fost una fără precedent în România(fără să-l luăm în seamă pe Diaconescu cu închiderea OTV) și o insultă la adresa jurnalismului.

Din păcate mulți nu cunosc forța de manipulare deținută de media și cred tot ce aud, citesc, văd la radio, ziare și TV. Sunt persoane care chiar cred, că Antena 3 e o televiziune independentă. Cum poate o televiziune să fie independentă, când fondatorul trustului, adică Dan Voiculescu a întemeiat un partid politic!? Aceste posturi TV, nu apără interesele patronului și mă refer aici și la interesele politice, aceste posturi TV nu sunt influențate politic? Conform unui studiu publicat de organizația Freedom House, presa din România e doar parția liberă, nu cred că partea liberă e reprezentată chiar de Antena 3....