Tuesday, March 19, 2013

O istorie comună!


Poate nu vă vine să credeţi, dar este adevărat. Ungaria şi România au avut jucători care au evoluat pentru ambele naţionale! Istoria dovedeşte că au existat 13 fotbalişti care au jucat atât pentru România, cât şi pentru  Ungaria. Putem spune, că fotbalul uneşte într-un fel cele două ţări!



Atacantul orădean Albert Ströck II (Törok Albert) a participat cu naţionala României la Jocurile Olimpice din Paris, dar fără mari performante. Pentru tricolori a jucat 8 meciuri şi a înscris 2 goluri, iar pentru Ungaria a dat 3 goluri în 15 jocuri.
Atacantul arădean, Ştefan Auer(Avar Isvtán) pentru reprezentativa României a jucat 2 meciuri şi a înscris 3 goluri, iar la naţionala Ungariei în 21 de meciuri, a înscris 24 de goluri. În 1940 când evolua la Rapid Bucureşti a devenit golgheterul României.
Mihái Tänzer (Táncos Mihály) a fost un atacant, care a debutat la Chinezul Timişoara, dar a devenit unul din cei mai importanţi jucători ai celor de la Ferencváros Budapesta, din acea perioadă. Pentru naţionala României a jucat 10 meciuri, iar pentru ce a Ungariei 5 meciuri, marcând câte 1 gol pentru fiecare naţională.
Pál Teleki a fost un atacat din Arad, care a jucat un meci pentru reprezentativa României, şi 8 meciuri pentru cea a Ungariei înscriind şi 2 goluri. Cu naţionala ţării vecine a participat la Campionatul Mondial din 1934, unde a marcat primul gol din istoria naţionalei maghiare la Mondiale.
Miklós Kovács fratele celebrului Ştefan Kovács, a fost un atacant de bază pentru echipele Ripensia Timişoara, şi CA Oradea, dar a evoluat şi la Valenciennes, Fc Ploieşti sau CFR Cluj. La naţionala României a jucat în meciuri importante, participând şi la Campionatele Mondiale din 1930, 1934 şi 1938. În total a jucat 37 de meciuri, înscriind 6 goluri, iar pentru Ungaria a jucat 1 meci, şi a marcat 1 gol.
Atacantul Iuliu Bodola (Bodola Gyula) jucător de bază al echipei CA Oradea a fost un jucător extrem de prolific pentru cele două ţări. Pentru România a înscris 30 de goluri în 48 de partide, fiind golgheterul absolut al naţionalei, până când a fost depăşit de Hagi, iar pentru ţara vecină, Ungaria a marcat de 4 ori în 13 meciuri.
Orădeanul Iuliu Baratky (Barátky Gyula) e un alt jucător important al Rapidului care a evoluat la ambele naţionale. Pentru Ungaria a jucat 9 meciuri, fără să înscrie, dar pentru România în 20 de meciuri a înscris 13 goluri. El a fost considerat cel mai bun jucător de fotbal din România în perioada interbelică.
Zoltán Szaniszló II a fost un mijlocaş defensiv, care a jucat 1 meci pentru Ungaria şi 5 pentru România.
Adalbert Marksteiner (Marosvári Béla) a fost un jucător emblematic pentru Ripensia, unde a marcat 62 de goluri, în 63 de meciuri, fiind şi golgheterul echipei în sezonul 1938/1939. În Ungaria a câştigat odată campionatul şi a fost desemnat cel mai bun jucător în 1948. Pentru naţionale a evoluat puţin(Ungaria 1 meci, România 2 meciuri), fără să-şi treacă numele pe lista marcatorilor.
Mátyás Tóth a câştigat odată campionatul din Ungaria cu CA Oradea şi cel din România cu UTA Arad. Pentru naţionale a evoluat doar câteva meciuri, cea a Ungariei 16 meciuri/6 goluri, iar la tricolori a jucat 2 meciuri şi a înscris 1 gol.
Spielmann Ferenc care a fost desemnat în 1944 cel mai bun fotbalist din Ungaria, a jucat 7 meciuri şi a înscris 3 goluri pentru reprezentativa ţării vecine, iar pentru România în 11 meciuri a dat 4 goluri.  
Ferenc Mészáros este un jucător, despre care istoria fotbalului nu ştie foarte multe. A evoluat la ambele naţionale în câteva meciuri, fără să înscrie. Pentru Ungaria 1 meci, iar la reprezentativa României 3 meciuri. Interesant este că acest fundaş avea porecla: „Mészi”! A antrenat în Siria, Iran, Nicaragua şi Guatemala.
Iosif Petschovschi (Pecsovszky József) născut la Timişoara, dar un jucător extrem de important pentru marea rivală UTA Arad, fiind primul fotbalist român care primeşte titlul de maestru emerit al sportului şi primul jucător din România invitat să joace în „naţionala stelelor” din perioada respectivă. Pentru Ungaria a jucat doar 3 meciuri fără a marca, în schimb pentru România în 32 de meciuri, a înscris de 11 ori.



Cele două naţionale s-au întâlnit prima dată în 1939 într-un meci amical, scorul final, fiind 1-1. Ultimul meci dintre cele două naţionale a fost tot un amical în 2009, câştigat de România cu 1-0. Meciul, contând pentru preliminariile Campionatului Mondial, se va juca vineri de la 21:30 pe stadionul Puskás Ferenc din Budapesta.